Pornim de la premisa că toți părinții, peste tot în lume, își iubesc copiii. Atunci, de ce este atât de greu să îi creștem? Pentru că este multă responsabilitate, pentru că fiecare copil este diferit, pentru că nu ne putem implica 100% în creșterea lor, pentru că istoria noastră din copilărie ne afectează stilul în care îi creștem, pentru că există multă presiune (din partea noastră și din partea societății), pentru că este nevoie de foarte multă energie și multe alte motive.
Dar cel mai important motiv pentru care ne este greu e faptul că noi trebuie să fim adulții în relația cu copiii. Copiii nu pot face asta, pentru că nu au cortexul prefrontal suficient dezvoltat. Dar noi îl avem, de când aveam 25 de ani.
Ce este parentingul blând?
Iată un exemplu din experiența Laurei:
Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi reacționat diferit? Dacă ar fi spus ”Ia du-te tu la tine în cameră si nu-mi mai vorbi așa”? Atunci copilul ar fi urcat în cameră, s-ar fi calmat, ar fi coborât apoi să-și ceară scuze. Deci ce n-ar fi fost bine așa?
Pentru că ar fi învățat că nu există conectare cu mama și că nu există încredere. La final, relația nu ar fi fost la fel de apropiată ca în cazul în care Laura a acționat blând.
Există presupunerea că un copil trebuie să-și controleze emoțiile. Iar asta nu se poate întâmpla decât dacă este conștient de sine, dacă înțelege ceea ce simte. Lucru valabil și pentru adulți.
Deci, ce înseamnă să fii un părinte blând?
- Reglează-ți propriile emoții
- Păstrează conectarea, chiar atunci când impui limite
- Îndrumă, nu controla!
Studiile spun că toți copiii se nasc cu creierul puțin dezvoltat. Acesta se dezvoltă în funcție de mediu, în funcție de cum reacționează ceilalți în jurul lor. Ceea ce este un lucru bun, pentru că asta îi face atât de flexibili în dezvoltare.
Ce trebuie să ținem minte este că nicio strategie de parenting blând nu va funcționa, dacă nu există conectare!
Dar de ce să-i îndrumăm, în loc să-i controlăm? Pentru că atunci când îi îndrumăm, practic le oferim un set de instrumente pe care le pot folosi toată viața. În plus, atunci când suntem obligați și manipulați să facem ceva, ne simțim lipsiți de integritate. Exact același lucru se întâmpă și cu copiii.
Ce îi învățăm pe copii atunci când țipăm?
Pe lângă faptul că îi sperie, așa învață și ei să reacționeze. Iar când noi țipăm, asta ne poate afecta și sănătatea, nu doar relația cu copilul.
Unii părinți spun ”copilul meu nu mă ascultă decât atunci când țip”. Și e adevărat, pentru că, de fapt, noi i-am învățat să nu asculte de noi decât atunci când țipăm.
Dar atunci când îi agresăm verbal?
Trimitem creierul în zona de luptă-fugi-îngheață, ceea ce îi scoate din starea de receptivitate. Dar, cel mai important este că îi învățăm că așa trebuie să arate relațiile
Cum putem înceta să țipăm?
De fiecare dată când ne vine să țipăm, mai bine ne mușcăm limba.
În plus, îi putem ruga pe copii să ne urmeze în călătoria noastră și să ne anunțe de fiecare dată atunci când țipăm la ei. La început, s-ar putea să ni se pară dificil și că îi dăm copilului prea multă putere. De fapt, vom observa cum copilul ne va încuraja și va avea încredere în noi că putem face asta.
Iar atunci când ne vine să țipăm, trebuie să verificăm dacă este, într-adevăr, o situația de criză. Dacă nu este, putem spune tare ”Nu e nicio urgență”, implicit nu este un motiv să țipăm. Copiii vor învăța asta de la noi și asta vor face și ei: în loc să țipe, vor identifica dacă sau nu este o urgență. Și vor reuși să se calmeze.
Mai putem să denumim emoția pe care o simțim. Sunt furios. E ok să fii furios.
Foarte important este și să simțim compasiune pentru noi înșine și pentru copil.
Instrumente eficiente de autoreglare
Tu, ca părinte, ai întotdeauna puterea ori de a liniști furtuna, ori de a o transforma într-o tornadă. Și de fiecare dată când reacționăm diferit, mai bine, ne reconfigurăm creierul!
80% din creșterea copiilor înseamnă conectare
Copiii se nasc în căutarea conectării.
Atunci când copiii nu se simt în siguranță, se poartă necorespunzător. Și au nevoie de conectare pentru a se simți din nou în siguranță.
Dar, chiar dacă suntem conectați cu copiii, asta nu înseamnă că se vor comporta permanent exemplar. Sunt copii. Dar dacă ne conectăm cu ei înainte să îi corectăm, sunt mai mari șansele ca ei să ne asculte.
După o zi lungă de școală sau grădiniță e nevoie de conectare.
Timpul special
Timpul special îi ajută pe copii să se simtă apreciați și conectați. Contează foarte mult calitatea timpului special. E ok să nu ai câte o jumătate de oră pe zi pentru timp special pentru fiecare dintre copii, dar timpul acesta se poate recupera în timpul weekendului.
Timpul special trebuie să fie nestructurat (de către părinte), ci condus de către copil.
Joaca este mentenanța preventivă.
Atunci când râdem, hormonii de stres scad și se eliberează oxitocina. Deci, prin râs ne conectăm. Dar nu doar atât, ci reducem și temerile pe care le avem. Atunci când un copil râde, își descarcă bagajul emoțional plin cu frică.
O alternativă la time out este time in. Momentul acela când, în loc să pedepsim copilul, să ne retragem iubirea, ne conectăm pentru a împărtăși emoțiile.
Atunci când suntem empatici trebuie doar să înțelegem perspectiva copilului. Nu înseamnă că trebuie să fim de acord cu ei, ci doar să le înțelegem punctul de vedere. Să nu uităm că învățăm copiii ce este empatia prin propriul exemplu.
De multe ori nu știm ce să-i spunem copilului atunci când e supărat sau trist. Ei bine, putem pur și simplu să relatăm ceea ce vedem că se întâmplă. ”Văd că ești speriat”. Iar dacă am ghicit greșit, copilul ne va corecta.
”Văd că ceva nu e ok cu tine. Cu ce te pot ajuta?”
Îndrumare emoțională
Atunci când îi îndrumăm pe parte emoțională, le dezvoltăm inteligența emoțională. Iar când încercăm să îi controlăm, le pierdem respectul, dar și compasiunea pe care o avem pentru el.
Funcționează pedepsele? Doar dacă le aplicăm de fiecare dată. Și de fiecare dată trebuie să creștem intensitatea pedepsei, pentru ca ele să funcționeze pe termen lung.
Atunci când pedepsim copiii care lovesc, îi învățăm să nu mai lovească pentru că asta îi va afecta pe ei și nu să nu mai lovească pentru că asta îl va durea pe celălalt.
De ce sunt copiii neascultători?
- Le este teamă, se simt răniți, neputincioși sau frustrați
- Doresc ceva și nu le pasă că părintele spune NU, pentru că sunt deconectați de acesta.
- Mai au de învățat, iar cortexul lor frontal este încă în dezvoltare.
Singurul mod prin care putem influența comportamentul copiilor este prin descoperirea nevoilor care provoacă acel comportament.
A fi un părinte blând nu înseamnă să nu stabilești limite, ci să o faci cu înțelegere și blândețe.
Cât de strict trebuie să fii cu copilul tău?
Există părinți permisivi, care au un nivel redus de așteptări sau părinți stricți, care au un nivel ridicat de așteptări. Dar ne lipsește ceva în ecuație. Câtă susținere putem oferi copiilor pentru a atinge așteptările noastre?
Un părinte va cumpăra copilului o jucărie. Jucăria se strică, copilul plânge, iar părintele strict îi spune: ”Nu meriți jucării frumoase, pentru că le strici”. Nu oferă copilului susținere în momentele grele. Copilul își reprimă emoțiile, ceea ce generează rigiditate și furie. Copilul NU internalizează autodisciplina!
Atitudinea strictă duce la deconectare, sentimente de rușine, și subminează relația părinte-copil pe termen lung.
Un părinte permisiv va reacționa diferit: ”Nu mai plânge, îți cumpăr altele!”. Astfel, îl va susține pe copil, dar fără a avea așteptări de la el. Iar copilul va învăța că plângând va primi alte jucării și că nu este responsabil pentru lucruri.
Dar, cel mai important, un copil crescut permisiv va învăța că trebuie să te temi de emoții. Toată viața se va teme de disconfortul pe care îl aduc emoțiile. Astfel de disconfort ne ajută să creștem și să devenim o versiune mai bună a noastră!
Copiii părinților neimplicați sunt cei care învață că nimănui nu-i pasă de ei.
Un părinte blând va stabili limite în mod empatic. Iar copiii acestor părinți învață despre autocontrol și au o relație bună cu părinții lor.
Autodisciplina este esențială pentru atingerea obiectivelor proprii.
Cum își dezvoltă copiii autodisciplina?
Cum stabilim limite în mod empatic?
Înainte de a se putea întoarce la nisip, Michael trebuie să repare ceea ce a făcut. ”Când l-ai lovit cu nisip, l-ai auzit pe prietenul tău că ți-a spus să te oprești? Mă întreb ce ai putea face.”
Copilul s-ar putea să propună să-și ceară scuze. Dacă scuzele sunt autentice, totul e în regulă. Dacă nu, putem susține copilul să procedeze diferit (să discute cu prietenul său despre ce s-a întâmplat, să coopereze, etc.)
Studii făcute pe cupluri arată că atunci când partenerul își cere scuze forțat, asta afectează relația de cuplu. Atunci când scuzele sunt autentice, relația se repară. Același lucru este valabil și pentru copii și de aceea nu trebuie să îi obligăm noi să-și ceară scuze. Practic, îi învățăm să mintă dacă îi obligăm noi.
Cum să impunem limite?
- Conectează-te cu copilul
- Arată empatie
- Împlinește o dorință în imaginație
- Dă-i variante
- Evită luptele de putere
- Găsește soluții convenabile pentru ambele părți
- Invită la cooperare în joacă
- Oferă-i controlul. Copiii încăpățânați doresc să fie la cârmă
- Prezintă consecințele naturale
Cum facem tranziția către parentingul blând?
Prin:
- empatie
- hârjoneală zilnică
- timp special
- rutine
- îndrumare emoțională
