+40 723 973 016 diana@dianavijulie.ro
Timp de citire: 6 minute

– Diana, iar am urlat la copil și nu înțeleg de ce nu mă pot opri. Îmi dau seama că asta fac și nu pot să tac. Nu înțeleg ce se întâmplă cu mine.

Hai să dăm timpul puțin înapoi. Sigur, nu am o mașină a timpului în cabinet ca să ne întoarcem, cu adevărat, în timp. Însă atunci când aud o astfel de mărturisire, mă interesează foarte tare ce s-a întâmplat înainte să iasă țipătul. Nu înainte cu 5 minute, ci în ziua aia sau cu o zi înainte. Pentru că, pentru mine, de multe ori un astfel de comportament semnalizează ceva foarte clar: Hopa, mama asta din fața mea n-a pus limite la momentul potrivit pentru ea, a făcut lucruri pe care n-a vrut să le facă, frustrarea ei s-a acumulat și a ieșit în forma asta.

Nu de fiecare dată, însă în cele mai multe cazuri aflu că înainte de țipătul necontrolat, o limită a fost încălcată. Cine a încălcat-o? Câteodată copilul, însă de cele mai multe ori nu el. Soțul, mama, o prietenă, o vecină au încălcat o limită care nici măcar nu fusese definită. Au încălcat o limită pe care clienta mea nu știa că o are, nu știa că are nevoie de ea, nu a stabilit-o, drept urmare ea nu a fost respectată. Și de-aici începe, cu adevărat, lucrul.

Pentru că limitele stabilite reprezintă modul în care noi coexistăm în relații și modul în care ne asigurăm și ne păstrăm identitatea.

De ce te înfurii atunci când îți e încălcată o limită?

Imaginează-ți o curte mare, cu iarbă verde. O doamnă de 40 de ani locuiește în casa respectivă și are grijă de curtea ei. Iese în fiecare seară să ude iarba, iar o dată pe săptămâna o tunde. Are și un copac pe care îl îngrijește, îl udă, îl curăță. Plantează flori, le crește și ar vrea să se bucure de ele. Însă, această doamnă nu are un gard care să înconjoare curtea. Unii oameni trec prin fața ei și o admiră. Ce iarbă verde are doamna! Ce flori frumoase! Și, ia uite, a înflorit cireșul!

Iar alți oameni ies cu câinii la plimbare și taie pe diagonală curtea doamnei ca să ajungă pe cealaltă parte a străzii. Unii își lasă câinii să-și facă nevoile în curte. Alții vin cu o pătură și o pun pe iarbă, își aprind o țigară și pun  muzica lor preferată. Toate astea în curtea doamnei. Ce credeți? Doamna o să se înfurie? Cu siguranță! Află, cu stupoare, că oamenii credeau că e spațiul verde al cartierului, nu o curte privată. Sau află că unii dintre cei care i-au invadat intimitatea nici nu s-au gândit că ar fi putut s-o deranjeze. Iar alții stau acolo și o ignoră complet.

Și astfel învață doamna că mai bine își pune un gard. Cu gardul montat o să evite străinii în curtea ei, n-o să-i mai distrugă câinii florile, n-o să-i mai taseze străinii iarba, n-o să mai miroasă peste tot a fum de țigară.

Sunt convinsă că citind povestioara, ești de acord cu doamna că-i mai bine să ai gard la curte. Deși ar fi frumos să trăim într-o lume ideală, în care fiecare să ghicească unde începe și unde se termină curtea celuilalt, realitatea este diferită. Și-atunci, avem nevoie de gard.

Cum stabilești limitele?

Dacă ar fi să rămânem la metafora cu gardul, întâi și-ntâi ar fi util să ne dăm seama care e curtea noastră. Unde începe, unde se termină. Și cum vrem să arate. Pe cine vrem să primim în ea și când.

Cum transpunem asta în viața reală? Te descoperi.
1. Afli ce este important pentru tine în viață. Care-ți sunt valorile, unde e limita ta.

2. Care îți e trecutul? Prin ce experiențe ai trecut? Cum te-au schimbat ele? Pe care nu vrei să le repeți?

3. Cât de mult îți cunoști nevoile? Și cât de mult le iei în serios?

4. Vor pleca ceilalți atunci când tu vei seta limite?

Pentru a afla răspunsurile reale la întrebările de mai sus, e esențial să fii atent la tine. Mai mult la tine și mai puțin la ceilalți. Asta nu înseamnă să te transformi într-un munte de egoism, ci să începi să faci lucrurile pentru că ”vrei”, nu pentru că ”trebuie” sau pentru că te întrebi ”ce-o să zică lumea” sau pentru că ești îngrijorat/ă că vei fi respinsă în momentul în care vei transforma viața ta în ”despre tine” și nu ”despre ceilalți” sau ”despre ce crezi tu că gândesc ceilalți despre tine” (atenție, e o diferență mare între ”ce gândesc ceilalți despre tine” și ”ce crezi tu că gândesc ceilalți despre tine”.

Teama de respingere

Unul din motivele pentru care oamenii nu reușesc să pună limite se leagă de teama de respingere. Are mult sens, mai ales că în cultura în care am crescut și ne-am maturizat noi, am învățat de la părinți și alte figuri parentale din viața noastră că dorințele și părerile noastre nu contează și, nu doar atât, că vom fi respinși sau abandonați atunci când ținem de ele.

”Dacă nu mergi acum cu mine, aici te las și plec” e una din plăcile cu care adulții din viețile noastre de copii ne convingeau să facem ce spun ei. Alte comportamente nu au fost puse la fel de clar în cuvinte, însă teama de a fi respins atunci când nu ne conformam era prezentă în cei mai mulți dintre noi.

Acum, influența părinților asupra noastră, ca adulți, a scăzut. Nu ne mai temem conștient că ne va respinge mama și chiar și-așa, și dacă ne respinge suntem deja la o vârstă la care ne putem descurca să supraviețuim, nu? Însă avem alte persoane în viața noastră pe care le învestim cu putere și autoritate. Un șef, un funcționar de la ghișeu, un polițist, un soț. Toți pot părea suficient de puternici pentru a ne redeclanșa frica inițială.

Vinovăția

Un alt tipar de educație în cultura noastră este și inducerea vinovăției. Copii ajunși adulți care se consideră încă responsabili pentru bunăstrea și emoțiile celor din jur. Îi vedem peste tot în jurul nostru. Poate și noi suntem dintre ei. Cu ajutorul vinovăției ne oprim din a seta limite. Pentru că limitele noastre le vor ”face rău celorlalți”.

Culmea este că resentimentele care se adună după ce nu punem limite ajung să ne rănească pe noi (și implicit și pe ceilalți) mult mai mult decât ne-ar și i-ar răni o limită pusă la timp.

De ce ai nevoie să începi să pui limite?

Să lăsăm exemplul legat de casă și să ne gândim la o țară. Cum arată o țară fără granițe și fără protecție? O țară fără granițe între alte țări cu granițe și o țară care nu-și protejează locuitorii și teritoriul se transformă într-o invitație la abuz. Sunteți de acord cu mine?

Limitele și protecția îi definesc țării multe lucruri, printre care identitatea, spațiul personal, ajută la păstrarea valorii de sine. La fel se întâmplă și atunci când TU pui limite în relațiile cu ceilalți. Îți definești identitatea, spațiul personal și valoarea de sine. Atunci când nu le pui, devii neputiincios/neputiincioasă, compleșit/ă de exterior, insuficient/ă, lipsit/ă de putere.

O mare parte din puterea personală vine din stabilirea limitelor.

Cum stabilești limite fără să-i rănești pe ceilalți?

În primul rând nu mai preiei vina pentru ceea ce simt ceilalți.
Îți exprimi limitele asertiv, într-un mod ”eu sunt OK – tu ești OK”, fără a ataca sau blama persoana de lângă tine.
Vorbești despre tine și cum te simți tu și despre nevoile tale, fără a te justifica.
Accepți că nevoile celuilalt sunt diferite și asta nu-ți schimbă limita personală.
O faci înainte să se acumuleze furie în tine, pentru că furia acumulată și asertivitatea nu sunt chiar prietene bune.
Accepți și integrezi ideea că AI DREPTUL de a stabili limite.

O să-ți iasă asta din prima? Nu. Cu siguranță nu. O să fie greu? S-ar putea să fie. Însă, de fiecare dată când vei cere sau vei spune STOP, vei vedea că pământul nu se oprește în loc, sau că celălalt nu explodează de supărare, nici că rămâi singur/ă pe lume. Și fiecare experiență pozitivă va estompa credința ta inițială, oricare ar fi aceea. Fie că vorbim despre ”Dacă spun ce vreau, ceilalți mă resping”, ”dacă spun ce vreau, ceilalți mă abandonează”, ”dacă spun ce vreau, sunt responsabil/ă pentru emoțiile celuilalt”, ”dacă spun ce vreau, … etc.”.

Tratează-te cu respect și vei constata treptat că așa te vor trata și ceilalți.

Am mai scris și alte articole pe teme similare și ți le las mai jos, ca să le poți citi. Sunt convinsă că-ți vor fi de folos:

Echilibrul dintre relația cu mine și relația cu ceilalți

Oprește-te. Odihnește-te. Hrănește-te. Iubește-te.

Ți-ai scris deja povestea vieții?

Stima de sine

Shares