+40 723 973 016 diana@dianavijulie.ro
Timp de citire: 7 minute

Nicio relație de cuplu nu e perfectă. De fapt, ce înseamnă să fie perfectă? Deși poate avem așteptarea asta de la noi, de  la ceilalți, de la relațiile din viața noastră, perfecțiunea nici măcar nu există.

În primul rând, pentru că ține atât de mult de percepția fiecăruia, de experiența de viață, de așteptări, de construcția interioară, încât niciodată perfecțiunea mea nu va fi la fel ca perfecțiunea ta. Iar felul în care văd eu perfecțiunea unei relații e diferit de ceea ce vede partenerul meu. Și-atunci e important să discutăm și să găsim calea de mijloc între perfecțiunea mea (de neatins) și perfecțiunea lui (de neatins).

Atunci când lucrez cu cupluri, îmi place mult să-i întreb pe parteneri cum își imaginează ei o relație ”perfectă”. Unii dintre ei cunosc diferențele de perspectivă dintre ei, alții constată, cu mirare, pentru prima oară, cum filmul partenerului e diferit de filmul propriu. Nu-i mai bun, nu-i mai rău. E doar diferit.

Pe lângă compromisurile pe care le fac ambii parteneri pentru ca relația să poată funcționa, iar ei odată cu ea, apar în orice cuplu și ”discuții”. Comportamente deranjante pentru cuplu sau pentru partener. Certuri. Divergențe de opinii. E normal. Certurile, conflictele, ”discuțiile” sunt parte dintr-o relație sănătoasă, în care partenerii sunt implicați emoțional și deschiși.

E important, însă, ca interacțiunile să nu fie exclusiv negative. Dr. John și Julie Gottman vorbesc despre un raport de 1 la 5. Adică, pentru fiecare interacțiune negativă, să mai existe 5 interacțiuni pozitive. Le puteți număra în următoarea voastră ”discuție” și dacă nu-s suficiente, plusați.

Câteva idei de interacțiuni pozitive sunt: arătarea interesului față de ceea ce transmite partenerul, exprimarea afecțiunii (fizic sau prin cuvinte), apreciere, empatie, scuze, etc.

Există, însă, câteva comportamente care sunt toxice pentru relații. Studiile au arătat că atunci când partenerii le folosesc (și ajung să o facă din ce în ce mai des), relația e sortită eșecului și ajunge la despărțire. Adică, ele sunt niște semnale de alarmă și devin niște predictori concreți și clari pentru despărțire. Mai concreți și mai clari decât infidelitatea, de exemplu.

Vreau să vă povestesc despre ele, iar voi veți putea apoi să le identificați în cuplul vostru. Și, odată identificate, puteți decide dacă să le păstrați sau nu. Nu poți schimba ceva ce nu știi că există.

1. Critica

Tot Dr. John și Julie Gottman au identificat un set de patru comportamente extrem de nocive pentru cupluri. Citind despre ele, identificându-le în relația mea proprie și văzând cât de tare s-a îmbunătățit ea după ce am renunțat la ele (și mi-am încurajat și partenerul să o facă) și am aplicat ”antidoturile”, am ajuns, până la urmă, la decizia de a începe formarea pentru a deveni terapeut de cuplu împreună cu soții Gottman și institutul lor.

Cele patru comportamente despre care o să vă vorbesc au primit un nume care să le identifice. Un nume foarte explicit: ”Cei Patru Călăreți”.

Iar primul călăreț care poate aduce apocalipsa în relații e ”Critica”.

E cel mai des întâlnit comportament toxic într-o relație și, deși ați putea porni de la premisa că mai degrabă femeile critică, aș vrea să vă surprind și să vă anunț că și bărbații critică mult. Probabil la fel de mult.

E un comportament care vine din multă furie acumulată și neexprimată la momentul potrivit. E picătura care umple și golește paharul, pentru a se asigura că paharul nu ajunge să explodeze până la urmă. Critica înseamnă a vorbi despre celălalt și ce face el, a judeca și a generaliza. Atunci când criticăm vorbim despre ”tu mereu”, ”tu niciodată”.

Cel criticat devine o victimă, se simte rănit și se poate retrage sau ataca la rândul său. În triunghiul dramei, despre care povestesc mai multe în cursul meu online ”Cum să devii adult”, dar și în cursul ”Inteligența emoțională pentru tine”, cel care critică își asumă rolul de Persecutor, pornind astfel un conflict în care cei doi parteneri vor schimba, pe rând, rolurile asumate. Despre rolul de victimă am povestit în primul meu podcast, ”Poziția de victimă

2. Disprețul

Al doilea călăreț al apocalipsei relaționale e disprețul.

Critica duce de multe ori la dispreț, care apare atunci când unul dintre parteneri își arată fățiș sau ascuns (prin intermediul comportamentului pasiv-agresiv, glumelor, etc.) lipsa de respect față de celălalt.

Partenerul are un discurs și o poziție corporală sfidătoare, este sarcastic, ridiculizează și i se adresează celuilalt de pe o poziție de superioritate.

Mesajul transmis e clar: ”Eu sunt mai bun decât tine.”

Disprețul distruge pentru că devalorizează persoana din fața ta, care ajunge fie să-și piardă încrederea în sine, fie să atace la rândul său. Niciodată un conflict nu va fi încheiat atunci când unul sau ambii parteneri îl iau în brațe pe acest călăreț.

3. Defensiva

Al treilea călăreț care vine ca răsuns pentru critică (dar și pentru dispreț câteodată). De cele mai multe ori e defensiv-ofensivă sau pasiv agresivă.

Cel care preia rolul de victimă din triunghiul dramei, o face doar inițial, sau doar la nivel social/superficial. În substratul acestui rol, partenerul devine el însuși persecutor. Un persecutor îmbrăcat într-o haină de victimă.

În plus, atunci când intrăm în defensivă, nu ne mai asumăm responsabilitatea pentru rolul nostru în cadrul relației, ceea ce este alt comportament toxic, despre care voi vorbi (scrie?) ulterior.

4. Blocarea conversației

Atunci când conversația devine din ce în ce ma dificilă, e posibil ca unul dintre parteneri să încerce să o blocheze, ca un mecanism de apărare.

Partenerul se închide în sine, taie căile de comunicare, refuză să vorbească sau dă doar răspunsuri monosilabice.

Angajarea în comportamente obsesive e tot un mod de a te închide în tine, fie că discutăm despre curățenie obsesivă sau jocuri pe telefon.

Practic, partenerul construiește un zid în spatele căruia se ascunde. Iar cărămizile sunt formate din liniște, răspunsuri monosilabice, comportamente obsesive, etc.

E un zid care alienează, care lasă lucrurile nerezolvate, care rupe alianța și legătura dintre cei doi, care duce la deconectare emoțională totală.

5. Lipsa acceptării influenței din partea partenerului

Un alt comportament care este toxic pentru relațiile de cuplu este acela al negării sau neacceptării influenței din partea partenerului. Studiile arată că femeile acceptă cu mai multă ușurință influența bărbaților. Le ascultă sugestiile, le urmează sfaturile, le cer părerile.

În schimb, bărbaților se pare că le este mult mai greu să accepte influență din partea femeilor. Prin intermediul modelului cultural bărbații se percep pe sine ca fiind ”slabi” atunci când acceptă părerile, indicațiile, sfaturile celor din jur, cu precădere ale partenerelor lor.

Acceptarea influenței din partea partenerului creează o punte emoțională între cei doi, care se transformă într-o echipă. Și e tare important să fii parte din ”echipa cuplului” și nu adversarul partenerului tău.

Puteți testa aici cât de mult acceptați influența partenerului vostru de cuplu.

6.  Lipsa timpului de calitate în cuplu

E foarte ușor ca timpul de calitate în cuplu să dispară ușor-ușor.

În fazele inițiale ale relației, timpul petrecut împreună este, în mod natural, ”de calitate”. Cei doi parteneri învață să se cunoască, sunt interesați unul de celălalt, intră în activități plăcute, de conectare. Până și mersul la cinematograf este o activitate plină de conectare la începutul relației.

Pe parcurs, astfel de momente sunt înlocuite cu ”timp gol”. E important ca ambii parteneri să fie atenți la acest aspect.

Sigur, ideale sunt ieșirile împreună sau timpul petrecut 1 la 1, dar, de multe ori asta este imposibil. Cupluri cu copii mici, sau cupluri cu copii mai mari și fără ajutor. În momentele acestea contează mai degrabă frecventa și calitatea decât cantitatea. Câte 5-10 minute de conectare atunci când copilul doarme sau e antrenat într-un joc fac minuni pentru o relație.

7. Lipsa limitelor emoționale sau încălcarea lor

Deși cei doi parteneri formează un cuplu, un tot, un întreg, ei nu se transformă în două jumătăți care nu pot decât co-exista. Cei doi parteneri rămân două persoane de sine stătătoare, cu limite proprii, cât și două jumătăți dintr-un întreg cu limitele sale.

Practic, vorbim aici despre cele trei limite ale unei relații. Limita Partenerului A, Limita Partenerului B și Limita Cuplului format din Partenerul A și Partenerul B.

Atunci când aceste limite emoționale nu există sau sunt încălcate, apare abuzul, fie că vorbim de abuz fizic, psihic sau emoțional. E important să ne definim propriile limite, să le transmitem partenerului și să nu le încălcăm decât atunci când decidem în mod autentic faptul că nu mai avem nevoie de ele.

 

8. Tabela de marcaj

Aveți și voi tabela de marcaj în relația voastră?

Tabela de marcaj unde apar toate greșelile celuilalt, adunate cu grijă, din toate etapele relației.

Tabela de marcaj distruge puntea emoțională, pentru că nu există reciprocitate (decât negativă, atunci când și partenerul are propria tabelă).

Întreg procesul este concentrat pe un singur partener care este o victimă ce acuză. Celălalt partener este, practic, exclus din relație și se transformă dintr-un partener într-un oponent. Tabela de marcaj și critica merg, de obicei, mână în mână și au aceleași efecte negative asupra relației.

9. Șantajul emoțional

Șantajul emoțional poate fi exprimat extrem de clar și concis, dar poate fi și ascuns și greu de depistat.

Șantajul emoțional apare după ce partenerul ajunge să se simtă suficient de confortabil în relație, încât să-și dezvelească vulnerabilitatea, distrugând astfel intimitatea emoțională dintre parteneri.

Privit din perspectiva aceasta, șantajul emoțional poate fi văzut ca un nivel superior de trădare, pentru că se folosește de vulnerabilitatea partenerului în vederea manipulării comportamentului și emoțiilor celuilalt.

10. Așteptarea ca relația să rezolve orice problemă personală

După cum spuneam și mai devreme, e important ca cei doi parteneri ai unei relații să nu se uite pe sine. Să nu uite că sunt niște indivizi și în afara relației și să nu se identifice exclusiv cu rolul de partener.

Identificarea exclusivă cu rolul de partener de cuplu limitează creșterea personală, aduce cu sine frustrări venite din nereușita atingerii propriului potențial (conștientizat sau nu) și aduce așteptări nerealiste partenerilor cuplului.

Printre care și că orice problemă personală poate fi rezolvată de cuplu. Cuplul devine astfel un medicament împotriva singurătății, anxietăților sau altor probleme, partenerul pierzându-se în această fantasmă.

Dacă te pot ajuta, programează o ședință de consiliere 

Echilibrul dintre relația cu mine și relația cu ceilalți

Timp de citire: 6 minute Mai țineți minte că spuneam că emoțiile sunt un limbaj de comunicare, da? Un alt motiv pentru care ceilalți percep clar emoțiile noastre, pe lângă cel de avertizare, e și cererea de ajutor și susținere pe care le transmitem împreună cu emoțiile.

Singurătatea – Deconectare de la sine

Timp de citire: 6 minute Și, după cum poate bine vă gândiți, aceste nevoi pot să nu fie împlinite chiar dacă ne regăsim într-o cameră plină cu oameni. Cu alte cuvinte, izolarea nu trebuie să fie fizică pentru a fi dureroasă, la fel cum a fi izolat doar fizic nu înseamnă, neapărat, și singurătate emoțională. 

Depresia de sărbători – De unde vine suferința și ce facem cu ea?

Timp de citire: 5 minute Se spune că sărbătorile, în special Crăciunul, sunt niște momente de bucurie. Le petrecem împreună cu familia, lângă bradul frumos împodobit, dăm și primim cadouri, mâncăm cozonac, ne ținem în brațe și ne sărutăm sub vâsc. Cu toate astea, pentru mulți oameni sărbătorile de iarnă sunt departe de a fi un prilej pentru bucurie, ci, mai degrabă, pentru suferință.

Shares