Oprește-te. Odihnește-te. Hrănește-te. Iubește-te.

A fost odată o fetiță mică, ce se dădea cu trotineta. Mersul pe trotinetă era activitatea ei preferată și ieșea în fiecare zi în parc, împreună cu mama ei. Fetița, pe care o cheamă Maria, se urca pe trotinetă, iar trotineta o ducea într-o lume magică. Deși, atunci când te uitai la ea era o trotinetă ca toate trotinetele, pentru Maria trotineta era fie un cal blând, care o plimba prin câmpii, fie un unicorn magic, ce o ducea mai departe de curcubeu, într-o lume mirifică pe care adulții nu o mai vedeau, fie o mașină de curse sau o mașină a timpului. În funcție de fiecare zi, trotineta fetiței lua variate forme și, indiferent ce formă ar fi luat, tot o ducea pe fetiță într-o altă lume, departe de cea reală. În spatele Mariei era mama ei. Mama ei trecuse mulți ani prin viață, cunoștea pericole și era atentă la Maria. Stătea în urma ei și îi lăsa spațiu să se bucure de trotineta ei magică, în timp ce ea însăși se asigura că fetița e în siguranță. Câteodată îi striga fetiței să meargă mai încet. Câteodată îi striga să se oprească. Și, câteodată, atunci când Maria era atât de prinsă în lumea ei și ieșea din parc pe trotinetă cu o viteză amețitoare, mama fugea după ea, o oprea brusc și o dădea jos de pe trotinetă, pentru a o ști în siguranță.

Conștientul și inconștientul

Povestea mea nu e despre mame sau fetițe, nici despre trotinetă sau jocuri simbolice. Povestea mea este despre mine și despre tine, însă am ales imaginea asta ca să-mi fie mai ușor să transmit ceva. Fetița și mama sunt simboluri pe care o să ți le explic imediat, ca să înțelegi cum se leagă povestea asta frumoasă de iubire și grijă de subiectul pe tema căruia am ales să scriu astăzi.

Ne conducem viața crezând că suntem în controlul ei. Că putem controla ceea ce facem și ceea ce gândim și, mai ales, ceea ce simțim. Ajungem, însă, la un moment dat, când, deși am vrea să controlăm lucrurile într-un anume mod, ceva din noi ne spune să facem fix pe dos. Mai ții minte când ai cunoscut-o pe colega X de la birou? Prima senzație care ți-a venit despre ea a fost una neplăcută. Prima reacție a fost de respingere. Ceva la ea nu ți-a plăcut și ai fi vrut să te întorci cu spatele și să pleci. Sau să-i spui ei să dispară în aerul cu miros de cafea din mijlocul biroului. Dar, când te-ai gândit mai bine, ai ales să o accepți. Să te prezinți și să vorbești cu ea. În timp, poate ai ales și să te împrietenești cu ea, iar lucrurile au mers minunat o vreme, până când au început să se întâmple multe lucruri care te-au făcut să te gândești ”Mai bine ascultam de instinctul meu”. Și-așa e. Mai bine ascultai de instinctul tău.

Ce e instinctul?

Instinctul nostru nu vine din zone conștiente ale minții noastre. Nu vine din zona rațională, cu care aduni 2 + 2. Instinctul vine din substraturi și din străfunduri și ți-e greu să pui degetul pe el și să-l definești.

Dacă ești femeie, probabil ți-e mai ușor să-l iei în seamă pe acest instinct, pentru că fetițele sunt încurajate să și-l folosească atunci când sunt mici. În mod tradițional, băieților li se respinge abilitatea asta, ci ei sunt invitați să gândească mult. Să-și folosească mult partea rațională, 2 + 2, care să-i ajute să-și evite emoțiile ”ne-masculine”. Instinctul vine, de fapt, din inconștientul nostru. Inconștientul nostru, care se numește așa tocmai pentru că nu suntem conștienți de procesele sale, profită de asta și își utilizează energia și resursele pentru a procesa tone de informații în fundalul creierului nostru.

Dacă se spune că zona rațională are nevoie de 3 secunde pentru a forma un gând rațional cap coadă, partea inconștientă, care ”rulează în fundal”, poate procesa informații de 10000 de ori mai rapid, tocmai pentru că nu mai pierde timp prețios cu a ne ține pe noi la curent cu ce anume face.

Inconștientul nostru preia bucățele de informații din experiența noastră de viață, priviri, gesturi, sunete, tonul vocii, lumini, culori, mirosuri, gusturi și decide aproape instant care este decizia cea mai bună pe care să o luăm pe termen lung pentru a fi în siguranță.

Deci? Cine e Maria? Cine e mama ei?

Maria este zona noastră conștientă. Maria vede trotineta și se urcă pe ea, pentru că asta îi aduce bucurie. Maria e atentă la ce o interesează pe ea, dar, pentru că Maria are 4 ani și nu foarte multă experiență de viață, ajunge să se pună în situații periculoase.

Atunci intervine inconștientul Mariei – mama ei. Care procesează rapid informațiile din jur (vede strada, vede mașinile, vede viteza cu care se îndepărtează Maria) și începe să-i dea semnale fetiței. O strigă, îi spune să încetinească, sau să se oprească.

Atunci când Maria o aude și o ascultă pe mama ei, adică atunci când zona rațională ia în seamă semnalele inconștientului, Maria se reîntoarce într-o zonă de siguranță. Iar, atunci când Maria ignoră semnalele mamei, mama intervine ferm și o oprește imediat pe fetiță. Cam așa funcționează creierul și corpul nostru.

Experiența noastră de viață nu se acumulează în zonele raționale din creier, ci în cele mai puțin accesibile nouă. De acolo, creierul nostru ia decizii în conformitate cu ce are el nevoie pentru a ne ține în siguranță. Experiențele stocate în zonele inconștiente iau decizii rapid și transmit corpului semnalele de care noi avem nevoie pentru a putea interveni. Semnale precum oboseală, lipsă de energie, sau diferite dureri în corp. Ele vin pentru a ne proteja și pentru a ne transmite: ”Ceea ce faci tu acum te pune în pericol. Ai nevoie de mai multă odihnă/iubire/îmbrățișări/spațiu/etc.”

E important să le luăm în seamă ca să revenim în starea noastră de echilibru. Atunci când mi-am rupt mâna, corpul meu îmi transmite, cu ajutorul durerii, mesajul ”nu mișca osul, pentru ca el să se poată reface”. În mod similar, atunci când nu am grijă de corpul meu, el îmi transmite semnale să o fac: foame, sete, oboseală, durere.

Ce se întâmplă atunci când ignorăm aceste semnale?

Viața noastră rapidă și agitată ne face să ne mutăm atenția de la interiorul nostru către exterior. Poate că alegem o astfel de viață tocmai pentru a ne muta atenția. Dar ce se întâmplă este că problema de bază și de fond rămâne în același loc. Semnalele se intensifică.

De la mici senzații neplăcute ele devin din ce în ce mai puternice, până când, la fel ca mama Mariei, fac ce fac și ne dau jos de pe trotinetă. Astfel apar atacurile de panică, de exemplu, care îți forțează mâna să nu le mai ignori. N-ai cum să ignori senzația aia care vine odată cu un atac de panică. Bătăile rapide ale inimii, dificultățile în respirație, pulsul ridicat, senzația de amețeală, depersonalizarea (senzația că ai ieșit din corp și că te privești din exterior), teama de moarte, amorțelile mâinilor și picioarelor, durerile în piept.

Nimic din toate acestea nu poate fi ușor trecut cu vederea, pentru ca apoi persoana să revină instantaneu la obiceiurile inițiale, care au provocat atacul de panică. Sau, mai mult decât atacurile de panică, apar bolile psihosomatice, care te dau jos de pe trotinetă mai mult timp decât doar un atac de panică. Așa apar anxietăți, cu care ne oprim din a face lucruri care ne destabilizează, dar care ne împiedică și să ne bucurăm de alte lucruri, ce ne-ar umple sufletele.

Ce semne trebuie să urmărești?

În funcție de ce anume vrea să-ți transmită creierul, el produce o anume substanță care ajunge în corpul tău. Substanțele acestea se numesc neurotransmițători și ele transmit, pe lângă informații, și substanțe chimice în corpul nostru, care declanșează anumite senzații. Iată-le pe cele mai comune, pe care să le iei în seamă dacă vrei să ai grijă de tine, ca să fii în siguranță:

• oboseală cronică sau oboseală care nu dispare indiferent de cât de mult reușești să dormi
• insomnii
• crampe stomacale/diaree sau constipație care apar fără motive evidente
• somatizări la nivelul pielii (dermatite, iritații, acnee)
• hiperventilație (care poate duce sau nu la atacuri de panică)
• dureri musculare fără cauze aparente
• senzație frecventă de amețeală

Oferă-ți protecție și ascultă-ți corpul, mintea și sufletul. Oprește-te. Odihnește-te. Hrănește-te. Iubește-te.

Dacă te pot ajuta, programează o ședință de consiliere