Am nevoie de la tine să iei o pauză cât citești acest articol. Caută-ți un spațiu sigur, fă-ți o cafea bună sau un ceai cald, zâmbește-ți în oglindă înainte, strânge-te puțin în brațe și așează-te confortabil, cu telefonul sau laptopul în mână.
Copilăria ta
Inspiră profund, expiră bine bine de tot și amintește-ți de copilăria ta. Ce îți vine în minte? Câți ani aveai? Cu cine erai? Ce mirosuri te readuc acolo? Ce senzații? Ce gânduri? Ce emoții? Îți amintești lucruri plăcute, sau mintea ta se duce rapid în momentele grele ale copilăriei tale?
Respiră. Caută puțin în tine. Cum te simți acum? Cum îți e respirația? Calmă și profundă? Sacadată și rapidă? Zâmbești sau privești cu încruntare? Cum îți simți mușchii din corp? În ce poziție stai? Ce gânduri îți trec acum prin minte? Ce emoții?
Inspiră-le pe toate adânc în tine. Bune sau rele, sunt o parte din ceea ce ești tu. Acum, amintește-ți de mama ta și de relația ta cu ea. Cum era? Ce tablouri îți apar în fața ochilor? Ce muzică? Ce culori? Ce mirosuri? Ce simți? Ce gândești? Ce îți vine să faci?
Mama – baza de siguranță
Oricât de implicată ar fi întreaga familie în creșterea unui copil, mama e și va rămâne pilonul principal în dezvoltarea lui. Și la tine tot așa a fost. Și la mine la fel.
După ce timp de nouă luni mamele noastre ne-au purtat în corpurile lor, după ce primul lucru pe care l-am auzit vreodată, din interiorul protector al uterului au fost bătăile inimilor lor, vocile lor, am simțit mișcările corpurilor lor și am primit din sângele lor toate emoțiile trăite de ele (prin substanțele produse de corp ca răspuns la gândurile, emoțiile și comportamentele lor), mamele noastre au rămas baza noastră de siguranță. Când te-a născut, ai căutat-o pe ea. Și eu tot pe mama am căutat-o. Mirosul ei, vocea ei.
Ele nu pot fi înlocuite de alți adulți din viața copilului. Iar mamele care ne-au născut au încercat să facă ce au putut ele mai bine pentru noi.
Ce și cât au putut cu experiența lor de viață, cu gândurile și emoțiile lor despre ele însele, despre lume, despre ceilalți.
Cu bunele intenții, care în unele cazuri au înflorit, iar în altele s-au sufocat sub propriile dureri materne.
Sub propria rană de abandon, de respingere, sub propriul doliu al copilăriei.
Sub nesiguranțele proprii, sub dezamăgirile proprii.
Mame care nu au fost bine primite în lume, mame care au fost ele însele separate de mama lor la naștere, mame care provin din mame rănite, mame care n-au simțit cum mamele lor le-au răspuns la nevoi n-au putut să ne acopere nevoile noastre. Mame care transmit propriile traume generației următoare, pentru ca trauma inițială să treacă din generație în generație și din mamă în mamă, până când ajunge la tine. Și la mine.
Rănile care trec de la o generație la alta
Atunci când ajungi și tu mamă, în postura de a transmite mai departe aceeași traumă generației viitoare, copilului tău, o vezi cu alți ochi. Atunci începi să-ți amintești emoțional ceea ce nu-ți poți aminti rațional.
Atunci simți în corp abandonul pe care l-ai trăit. Poate furia de bebeluș. Poate frica.
Nu-ți amintești de clipele de disperare, când tu, bebeluș de o zi sau de o oră, ai stat departe de mama ta, înfășat în niște cârpe scorțoase și într-un pătuț rece. Nu-ți amintești cum plângeai după ea. Rațional n-ai cum.
Corpul, însă, își amintește. Începi să resimți tensiunea la fiecare plâns al copilului tău. Simți disperarea și neputința.
Ești pusă în fața unui copil care e atât de asemănător cu ceea ce ai fost și tu odată, încât e imposibil să le mai ascunzi de tine. Iar corpul își amintește și-ți dă semnale: ”Se întâmplă ceva important cu tine acum”.
Iar ”ceva important” e că acum ai ocazia să transmiți trauma mai departe sau să o oprești aici. Iar tu faci ce poți mai bine cu resursele pe care le ai acum.
Influența mamelor asupra stării de bine a copilului nici nu mai are nevoie de dezbateri. Mama este, în esența ei, spațiul de siguranță al copilului. Mama aduce și primește copilul în lume, mama hrănește, crește și protejează. Mama e o persoană și un ideal. O ființă vie și un vis. Mama e zâna bună. Mama e ”acasă”, e baza de ”încărcare” pentru fiecare copil.
Rana emoțională dintre mamă și copil
Dar, mama nu-i perfectă. Iar mama care vine cu propriile traume nerezolvate, le pune în relația cu copilul. O rană emoțională care supurează e pusă între mamă și copil. O rană care stă între ei, ca un zid. O rană care nu-i dă voie mamei să răspundă la nevoile copilului.
Poate că și mama ta a avut o astfel de rană și poate de-asta n-a fost acolo pentru tine, așa cum ai fi avut nevoie. Poate că rana asta a ei, pusă între voi, a fost motivul pentru care ea te-a iubit, însă în afara relației.
Motivul pentru care ea te-a iubit așa cum ar fi avut ea nevoie să fie iubită.
Motivul pentru care ea ți-a oferit ce ar fi avut ea nevoie să primească.
Motivul pentru care a văzut în tine o ea mai mică, pe care încerca să o vindece.
Motivul pentru care ți-a dat prea mult sau prea puțin, prea diferit de ce îi cereai tu. Mamele cu răni nevindecate nu pot fi autentice în relația cu copilul.
Pentru că mamele cu răni nevindecate nu își cunosc sinele autentic.
Mamele cu răni nevindecate încearcă să-și vindece rănile prin copil. Iar când nu reușesc, sunt inundate de o tristețe infinită. Poate de furie. Și poate de frică. Și proiectează aceste emoții în relația cu copilul.
Ai simțit vreodată că ești responsabil/ă pentru greutățile din viața mamei tale?
Ai simțit vreodată că ei îi e greu din cauza ta? Sau că poate ai putea face tu ceva să-i faci viața mai frumoasă?
Poate chiar ți-a și spus de multe ori că ”mai bine nu te făceam” sau ”din cauza ta am stat cu taică-tu” sau ”din cauza ta n-am terminat eu facultatea” sau ”dacă o să fii cuminte/sănătos/deștept, o să fiu fericită”.
Poate ai aflat despre cât de grea i-a fost sarcina cu tine și cât de greu te-a născut.
Poate nu ți-a spus în cuvinte, dar ai simțit-o. Poate încă o mai simți și acum, om în toată firea.
Și poate că asta te înfurie. Sau te întristează. Și poate că emoțiile astea te fac apoi să te simți vinovat/ă. La fel ca atunci când erai mic/ă. Și astfel duci mai departe în viața ta responsabilitatea pentru dificultățile din viața mamei tale.
În continuare ei îi e greu pentru că tu nu ai viața pe care ea și-o dorea, pentru că simți furie, pentru că o suni prea rar sau pentru că ai plecat din cuibul ei.
Sau pentru alte motive, a căror responsabilitate ți-ai asumat-o conștient sau mai puțin conștient și simți că nu poți ieși din relația de vină pe care o ai cu ea.
Poate știi, poate nu, dar eu vreau să-ți spun clar. Negru pe alb. Nimic nu era despre tine. Tu nu erai vinovat/ă pentru nimic.
Nu erai și nu ești vinovat/ă pentru emoțiile, gândurile și comportamentele ei. Tu doar i-ai adus în față propria rană, i-ai pus-o sub microscop și acolo a fost momentul în care a avut nevoie să se confrunte cu ea.
Pentru că și ea, la fel ca și tine, a putut să evite rana propriei copilării mult timp. Până când ai apărut tu. Până când a apărut copilul tău.
Cum facem să nu transmitem rana copiilor noștri
Identifică și observă
Cel mai important e să identifici ce ai primit de la mama ta. Pe care dintre rănile ei ți le-a transmis. Ce temeri, ce blocaje ai preluat de la ea? Ce credințe despre tine, despre ceilalți, despre lume? Caută-le în tine, caută-le prin introspecții și prin terapie. Află despre ele, scoate-le în față.
Observă despre tine cum te poziționezi în lume. Dintr-o poziție de ”eu sunt OK – tu ești OK”? Sau poate dintr-o poziție de nesiguranță, inferioritate și/sau grandiomanie? Sau dintr-o poziție de neîncredere, poate de resemnare? Din poziția ”eu nu sunt OK – tu ești OK” sau ”eu sunt OK – tu nu ești OK”, sau ”eu nu sunt OK – nici tu nu ești OK”?
Observă dacă tinzi să intri în competiție cu ceilalți, în special cu femeile din viața ta, pe care ai vrea (poate) să le domini sau care îți ”confirmă” (poate) că orice ai face nu vei fi niciodată la fel de bună ca ele.
Observă dacă ți-e greu să spui ”nu” și tinzi să te supraadaptezi pentru a-i mulțumi pe ceilalți.
Observă dacă aștepți și cauți permisiunea celor din jur pentru a face ceva anume.
Observă dacă te autosabotezi.
Observă dacă intri în relații toxice, de dependență sau co-dependență. Poate cu mama ta, poate cu partenerul, poate cu copiii.
Observă și ce anume observi cel mai des în alții și te deranjează la ei. Identifică dacă nu cumva ai și tu acele comportamente, gânduri, emoții.
Observă tot ce e ciclic în viața ta, în plan emoțional, în gândirea ta sau în comportamentul tău.
Vindecă-ți rănile
Caută susținerea unui specialist și vindecă-ți rănile, rând pe rând.
Vei trece atunci printr-un nou proces de conștientizare, de acceptare că nu poți schimba ceea ce a fost și de întoarcere la o nouă realitate. De renaștere. Vei deveni TU, și nu o imagine a mamei tale și a rănilor ei.
Poate că vei învăța să separi imaginea mamei de persoana ei și vei putea accepta sau respinge una din cele două sau pe amândouă, probabil că vei scoate la iveală modelul disfuncțional de mamă pe care l-ai introiectat și îl vei corecta, astfel încât să-ți poți oferi din interior iubirea, acceptarea și pacea pe care le cauți.
Poate că vei corecta vocea critică din interior.
Oricum ar fi, într-o terapie bună cu siguranță vei crește, cunoscându-te din ce în ce mai bine pe tine, cu tot cu sinele tău real, ascuns de atâta amar de vreme sub rănile dureroase. Și vei putea rupe lanțul transferului de răni către copiii tăi, oferindu-le ocazia de a-și trăi viața lor proprie în mod autentic.
Rănile tale, rănile mamei tale, rănile mamei ei au căutat mereu vindecare. Și au fost mereu un strat protector. Dureros, însă protector. Au primit toată durerea și au protejat persoana ce le-a purtat în suflet de ce era mai rău la momentul în care s-au format. De la moarte, de la dezintegrarea psihică. Îngrijește-le cu blândețe și ajută-le să se vindece.
Podcast cu Diana (Episodul 11) – Cum ne putem gestiona anxietatea în timp ce #StămAcasă
Timp de citire: 2 minute Idei și exerciții concrete pentru gestionarea anxietății, fricii și panicii pe care e posibil să le resimțim în contextul pandemiei cu COVID-19. Un Podcast cu resurse pentru gestionarea anxietății. #StămAcasă și ascultăm podcasturi.
Cele 5 Drivere – Impulsurile pilotului automat
Timp de citire: 4 minute Apoi, următorul lucru pe care l-am descoperit cu mare surprindere au fost Driverele. Spun despre surprindere, pentru că pare un concept atât de ”colocvial”, încât parcă nici nu-mi venea să cred că e ceva psihologic serios în spatele lui. Dar e.
Când ți se spune ”Nu fi tu”, cine ești?
Timp de citire: 7 minute Dar cum se face că ajungem să fim adulți în toată firea și să aflăm acum lucruri elementare despre noi înșine? De ce nu le-am știut mereu? De ce nu le-am aflat mai devreme? De ce le-am ignorat atâta timp, nu le-am luat în seamă, de ce-am trăit și ziua – în lume, dar și noaptea – în pat, cu o mască?
Dacă te pot ajuta, programează o ședință de consiliere