Din momentul în care ne naștem și până în clipa în care murim, avem nevoie de contactul fizic cu cei din jurul nostru. De fapt, atingerea, simțul tactil, este primul limbaj pe care îl învățăm.
Învățăm să interacționăm cu noi înșine și cu cei din jur înainte de a dezvolta orice alt limbaj. Înainte de a învăța să gustăm, înainte de a simți mirosuri, înainte de a vedea și înainte de a auzi, ne dezvoltăm simțul tactil.
SIMȚUL TACTIL ESTE PRIMUL SIMȚ CARE NI SE DEZVOLTĂ
Pielea, cea care conține milioane de receptori de senzații este organul responsabil pentru simțul tactil. Iar simțul tactil se dezvoltă încă din uter, de la începutul sarcinii. La 3 săptămâni după concepție, fetușilor li se dezvoltă receptorii de senzații din zona feței, în special în zona nasului și a gurii. Pe măsură ce trece timpul, senzațiile fizice pot fi resimțite cu:
- organele genitale (la 10 săptămâni de sarcină)
- palmele (la 11 săptămâni de sarcină)
- călcâiele (la 12 săptămâni de sarcină)
- abdomenul și fesele (la 17 săptămâni de sarcină)
Până la 32 de săptămâni de sarcină, fetusul reușește să simtă cu tot corpul, mai puțin cu creștetul capului
CONTACTUL FIZIC DUPĂ NAȘTERE ESTE VITAL
Contactul fizic după naștere este foarte important în dezvoltarea tuturor bebelușilor. Teoretic și practic, ei au nevoie de atingerea umană pentru a se simți în siguranță și a-și putea canaliza energia în relaționarea cu mediul și nu în stresul legat de întrebarea: ”sunt în siguranță sau sunt în pericol?”
De fapt, atingerea, contactul piele pe piele ajută la producția de oxitocină (”hormonul fericirii”) și la scăderea nivelului de cortizol (”hormonul stresului”). În plus, pentru nou născuți, contactul piele pe piele mai are și alt efect, și anume acela de termoreglare, de reglare a respirației și de stimulare senzorială.
Ce fac atingerea și contactul piele pe piele pentru un bebeluș e foarte simplu: îl susțin în reglarea funcțiilor corpului, astfel încât toate resursele sale să se îndrepte către dezvoltarea emoțională și cognitivă.
Tristele exemple din orfelinatele de acum zeci de ani din România au fost material de studiu pentru mulți cercetători, iar rezultatele au fost clare: deprivarea de contact uman se leagă de întârzieri în dezvoltarea cognitivă și emoțională. De fapt, studiile făcute pe copii de 12 ani arată că nivelul de cortizol al unui copil care a trăit într-un orfelinat, unde a fost deprivat de contactul fizic uman, până la 8 luni este cu mult peste media copiilor de vârsta lui. Tragem astfel concluzia că este extrem de dificil de recuperat lipsa stimulării senzoriale la vârste mici.
În cazul nou născuților prematuri, contactul fizic este critic (Kangaroo Care). Dr. Ruth Feldman împreună cu echipa sa a realizat un studiu pe o durată de 10 ani, pentru a afla care este impactul contactului piele pe piele în cazul copiilor născuți prematur.
73 de mame au fost implicate în acest proces, iar ele au ținut bebelușii în contact direct cu pielea lor câte o oră pe zi timp de 14 zile. Datele rezultate au fost comparate cu datele provenite de la un alt grup de 73 de mame cu copii prematuri, dar care au petrecut acel timp nu în brațele mamelor lor, ci în incubatoare.
Rezultatele spun următoarele:
- în prima jumătate de an, mamele din grupul care a practicat Kangaroo Care au fost mai atașate de copiii lor, mai implicate și mai sensibile la nevoile acestora
- bebelușii care au avut parte de acea oră de contact piele pe piele au demonstrat mai bune abilități cognitive în testări recurente de la 6 luni la 10 ani
- la 10 ani, copiii care au avut parte de contactul piele pe piele cu mamele lor, au demonstrat un mai bun răspuns neuroendocrin la stres, o mai bună funcționare a sistemului nervos autonom și un mai bun control cognitiv.
EXPERIMENTUL LUI HARLOW
În ciuda faptului că, instinctual vrem să ținem în brațe bebeluși, pentru că ei ni se par adorabili (forța de ”seducție” a unui nou născut e unul din atuurile cu care bebelușul a fost înzestrat tocmai pentru a se asigura că poate supraviețui: sunt adorabil – ceilalți mă vor iubi – vor sta alături de mine – voi fi protejat. Studiile arată că oamenii tind să prefere și în adulți trăsăturile faciale de copii. Cei mai mulți oameni consideră că persoanele cu fețele rotunde și ochii mari sunt persoane ”bune”, ”blânde” și ”de încredere”), societatea a învățat generații întregi de părinți că asta va veni în detrimentul copiilor. Afirmații de genul acesta au apărut în perioadele în care femeile erau îndrumate către a munci, iar copiii nu mai creșteau alături de ”tribul” lor, de familia extinsă, ci în cămine, creșe sau grădinițe, departe de familie. Productivitatea necesară la locul de muncă depindea de implicarea femeilor în proces, drept urmare nu mai era încurajată relația de simbioză între mamă și bebelușul ei.
În aceeași perioadă, Harry Harlow (psiholog) a publicat o serie de experimente. Unul dintre ele se concentrează exact pe nevoia primatelor de contact fizic și importanța acestuia.
În laboratorul său, Harry Harlow a vrut să verifice dacă puii de primate așteaptă doar hrană de la mamele lor sau și altceva. Cu toate că experimentul lui Harlow nu este deloc etic, rezultatele sunt remarcabile.
Practic, el a separat pui de maimuțe nou născuți de mamele lor și le-a oferit acestora mame surogat: o mamă surogat acoperită cu o cârpă moale și pufoasă, care nu oferea hrană și o mamă surogat făcută din sârme, care oferea doar lapte.
Cele două concluzii ale sale sunt:
- puii de primate caută să stabilească legături cu ”mama” care le oferă confort fizic și nu cu cea care îi hrănește
- puii de primate care au avut contact fizic cu ”mama” acoperită cu cârpa moale și pufoasă, s-au dezvoltat mai bine
CONTACTUL FIZIC ÎN VIAȚA ADULTĂ
Să discutăm acum despre adulți și contactul fizic dintre ei. Am clarificat importanța contactului fizic la începutul vieții noastre, dar trebuie să subliniem că el rămâne la fel de important pe tot parcursul vieții noastre.
Iată și de ce:
Îmbrățișările, de exemplu, induc oxitocina, scad nivelul de stres (prin scăderea nivelului de cortizol) și induc o stare de încredere și siguranță. În astfel de condiții, cortexul prefrontal se relaxează și se concentrează pe rezolvarea problemelor existente.
James A. Coan, psiholog la Universitatea din Virginia spune că ”oamenii construiesc relații exact pentru acest motiv, să distribuie rezolvarea problemelor în creierele tuturor”.
ATINGERILE ȘI EMOȚIILE, BĂRBAȚII ȘI FEMEILE
Știm despre emoții că ele sunt exprimate (și) prin mimică și expresii ale feței și că astfel de exprimări sunt universale. Oriunde în lume, oamenii arată aceleași trăsături în momentul în care sunt furioși, sau triști, sau atunci când se tem.
Dar emoțiile pot fi exprimate și prin atingere.
În cadrul unui studiu, perechi de necunoscuți au fost invitate să recunoască emoția transmisă de celălalt doar prin atingere. În laborator a fost ridicat un paravan (pentru ca cei doi să nu se vadă, ci doar să se poată atinge). Una dintre persoane a primit o listă de emoții, emoții pe care trebuia să le exprime prin atingerea mânii celuilalt timp de o secundă. Persoana care primea atingerea trebuia să ghicească ce emoție i-a fost transmisă.
Compasiunea a fost corect identificată în 60% dintre cazuri, iar furia și frica în 50% dintre cazuri.
Dar ce este foarte interesant este faptul că atunci când femeile au încercat să comunice bărbaților furia, aceștia nu au ghicit emoția nici măcar o singură dată. Iar atunci când bărbații au încercat să comunice femeilor compasiunea, nici acestea nu au reușit să ghicească ce li se transmisese.
ȘTIAȚI CĂ…
… testele au arătat că atunci când ne ținem de mână scade stresul la nivelul creierului?
… primatele petrec 10-20% din timpul lor curățându-și reciproc blana?
… o atingere empatică din partea medicului ne lasă cu impresia că vizita a durat de două ori mai mult decât în realitate?
… cel care inițiază atingerea este sau tinde să fie cel care deține puterea în interacțiune
Alte articole interesante pe această temă:
http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/1098-240X(200012)23:6%3C435::AID-NUR3%3E3.0.CO;2-P/full
https://www.sciencedaily.com/releases/2014/01/140106094437.htm
http://greatergood.berkeley.edu/article/item/hands_on_research
https://www.sciencedaily.com/releases/2015/10/151027074956.htm
