Ce este inteligența emoțională?

  1. Înțelegerea propriilor emoții
  2. Capacitatea de a-ți regla emoțiile și anxietatea – și, astfel, comportamentul
  3. Înțelegerea emoțiilor celorlalți

Succesul depinde atât de inteligența intelectuală, cât și de inteligența emoțională. Putem trece un interviu la un job cu ajutorul inteligenței intelectuale, dar inteligența emoțională ne va ajuta să-l și păstrăm.

Inteligența emoțională este legată de controlul anxietășii și al emoțiilor, de perseverență. Copiii care nu își pot controla frustrările și anxietatea nu se pot concentra. Iar cei care nu pot colabora cu ceilalți, învață mai greu.

Inteligența emoțională anticipează și succesul profesional, dar și calitatea relațiilor.

Cum stimulăm inteligența emoțională?

  1. Atașament securizant

    Ce influențează atașamentul securizant? Posibil purtatul copilului, posibil dormitul în pat cu acesta, posibil alăptatul. Dar, cu siguranță atașamentul securizant se formează atunci când părintele răspunde prompt la nevoile copilului. Atunci când un părinte răspunde prompt bebelușului, bebelușul decide că poate avea încredere în părinte.

    Un studiu despre CIO a arătat că în prima săptămână în care mama lasă copilul plângând să adoarmă singur, atât în cazul mamei, cât și în cazul bebelușului hormonii de stres și tensiunea arterială cresc, atunci când bebelușul plânge.
    După o săptămână, bebelușul nu mai plânge. Astfel, tensiunea arterială a mamei nu mai crește, la fel și hormonii de stres. Dar, deși nu mai plânge, bebelușul resimte același stres ca și în urmă cu o săptămână. Doar că alege să nu mai plângă, știind că nu vine nimeni să-l ajute.

    Atunci când un copil reușește să stabilească o relație de atașament securizant cu o persoană, vor reuși să o facă din nou, cu altcineva, atunci când prima persoană dispare din viața lui.

    Bebelușii cu relații de atașament securizant vor deveni adulții care au relații reușite cu ceilalți și căsnicii fericite. Atașamentul securizant este fundația pentru autoreglare și inteligență emoțională.

  2. Liniștire

    Atunci când liniștim un bebeluș, acesta secretă substanțe neurochimice de liniștire. Cu cât sunt secretate mai des aceste substanțe, cu atât se vor dezvolta mai mulți neuroreceptori. Teoria conform căreia bebelușii trebuie lăsați să se calmeze singuri a apărut înainte de neuroștiință. Neuroștiința ne învață că un copil învață să se liniștească singur atunci când este liniștit de noi.

Cum funcționează bagajul emoțional?

De ce avem un bagaj emoțional? Orice emoție dificilă pe care o simte copilul, o va pune în rucsacul emoțional și o va căra după el până în momentul în care poate descărca acest bagaj. Atunci când copiii se simt în siguranță și conectați, ei pot descărca emoțiile. Până atunci, ele rămân închise în bagaj. Bagajul se umple și se umple. Emoțiile nu vor să stea acolo, ele vor să fie vindecate. Așa că vor să iasă din bagaj.

Copiii nu știu ce să facă și cum să abordeze emoțiile.


Cum abordăm copiii furioși? Acceptăm furia, dar ne adresăm vulnerabilității din spatele furiei. Pentru că întotdeauna în spatele furiei copiilor se regăsește vulnerabilitatea.

Când copiii refuză să coopereze, problema este adesea încărcătura emoțională.

E greu să acceptăm plânsul copiilor atunci când nu știm cum să o facem, mai ales dacă nici plânsul nostru nu a fost acceptat în copilăria noastră.

Cum creăm un sentiment de siguranță?


Cum ajutăm la descărcarea emoțională?

  1. Râs (dar nu atunci când copilul este supărat, pentru că este o abordare lipsită de respect la adresa copilului.)
  2. Plâns (dacă observi copilul că are bagajul emoțional plin, poți crea un spațiu de siguranță, în care să-l poată descărca. În momentul în care copilul se va simți în siguranță, orice poate declanșa plânsul care îl ajută la descărcarea emoțională).
  3. Domolește-ți furia, ca să poți accepta emoțiile copilului.

Atunci când distragem atenția copilului în momentul în care plânge, nu facem decât să amânăm plânsul și vom avea un copil care plânge foarte mult. E important să acceptăm lacrimile copilului.

Ce învață copiii atunci când le permitem să-și exprime emoțiile?

  1. Că emoțiile nu sunt înfricoșătoare și că le pot face față (reziliență)
  2. Că își pot controla singuri emoțiile (autoreglare)
  3. Că nici emoțiile celorlalți nu sunt înfricoșătoare (empatie)
  4. Că pot face față momentelor dificile din viață (sănătate emoțională)

Toți copiii pot fi empatici, dar nu toți devin empatici. Copiii care au primit empatie, învață să o ofere și celorlalți.

În momentele grele, trebuie să acceptăm emoțiile, dar să limităm comportamentele dăunătoare.

Cum își dezvoltă copiii reziliența?

Reziliența este abilitatea de a te ridica din nou și a fi perseverent atunci când lucrurile sunt dificile. Atunci când ne protejăm mereu copiii de momente grele și nu îi lăsăm să treacă prin ele, nu îi învățăm să fie rezilienți. Pe de altă parte, atunci când îi lăsăm să treacă prin dificultăți, îi învățăm că așa este viața, de fapt.
Ce putem face, este să le fim alături pentru a-și trăi emoția și a o depăși. Altceva ce mai putem face este să ne concentrăm pe proces și nu pe rezultat. Atunci când copiii sunt implicați în competiție, nu contează cine a câștigat sau cine a pierdut, ci cum s-a simțit copilul și cum părintele i-a fost alături privindu-l și încurajându-l.

Atunci când copilul e dezamăgit că nu a câștigat ceva, rolul părintelui este de a accepta emoția.

Stima de sine este legată de reziliență. Copiii nu au stima de sine stabilă până când ajung în jurul vârstei de 20 de ani, dar nu mai devreme de 12 ani.

Related posts:

Comments

comments