Timp de citire: 7 minute

Bună dimineața. Transmitem live de la Muzeul Național de Artă, unde așteptăm să-l ascultăm pe Alfie Kohn cum ne vorbește despre parenting. Abia aștept. În caz că ați uitat, #reVINEalfie!!! De fapt, a revenit deja, invitat la conferința organizată de Totul Despre Mame.

Stay tuned aici. Imediat ce începe o să vă scriu aici ce ne spune.

Cea mai importantă întrebare în viața noastră de părinte este: ”Care sunt obiectivele pe termen lung referitoare la cum am vrea să fie copilul nostru pe termen lung?”

Și atunci trebuie să ne întrebăm cum se împacă ceea ce facem acum cu copiii noștri vis-a-vis de care dorim să fie rezultatul pe termen lung.

Astăzi nu vom afla o rețetă despre ce să facem punctual în situațiile în care ne pun copiii. Ci niște directive generale care se pot adapta contextul familiilor noastre.

E foarte importantă trecerea de la a ne stabili scopurile pe termen scurt la a ni le stabili pe termen lung.

A doua cea mai importantă trecere este cea de la întrebarea ”Cum îl fac eu pe copilul meu să facă asta” la întrebarea ”Care sunt nevoile copilului meu?”. Cu cât suntem mai concentrați pe nevoile copiilor, cu atât ne e mai ușor să ne concentrăm pe un set de instrumente pentru colaborare.

Iar cea de-a treia trecere importantă este să trecem mai departe de comportamentul copiilor. Atunci când ne concentrăm pe comportament, ne uităm doar la suprafață și, practic, nu vedem copilul în sine.

Atunci când îi punem pe copii să-și ceară scuze îi învățăm să mintă. Faptul că noi i-am pus să-și ceară scuze nu schimbă cu nimic esența. Asta nu înseamnă că într-adevăr îi pare rău.

Dacă ne schimbăm atenția de la comportament la ceva mai profund, atunci ne schimbăm atenția de la ”acum” la ”viitor”.

Atunci când ne controlăm copiii, lucrurile astea se întorc împotriva noastră. Unii copii devin rebeli, pentru că au nevoie să-și recapete independența și autonomia. Alții devin excesiv de obedienți, fac tot ceea ce le cerem noi (în special atunci când suntem lângă ei) și nu au curajul să-și ia apărarea atunci când au nevoie. Dacă vrem să creștem copii care să poate rezista presiunii grupului, copii care să știe să spună NU, atunci e nevoie să acceptăm ca ei să ne poată spune și nouă NU. Un copil care ascultă mereu de părinți, va ajunge să asculte de prieteni mai târziu.

Copiii învață să ia decizii bune dacă sunt lăsați să ia decizii și nu învățați să asculte orbește indicații. Iar aici nu e vorba despre permisivitate și a lăsa copiii să facă absolut orice. Dar nu există doar două variante: să fii permisiv sau să fii autoritar.

Părinții sunt mult mai autoritari atunci când sunt în public pentru că se simt că vor fi judecați pentru că nu își controlează copiii suficient de mult.

Și oricâte limite ai pune, nu poți face un copil să doarmă. Sau să nu mai plângă. Sau să (te) respecte…

Studiile arată că părinții care își controlează copiii prea mult referitor la obiceiurile alimentare distorsionează relația copiilor cu mâncarea pe termen lung. Copiii nu-și mai dau seama nici măcar când le e foame, ajung să aibă probleme de greutate, etc.

Pedeapsa în viziunea lui Alfie Kohn

1. Ce e o pedeapsă? E o situație în care ne punem copiii în situații neplăcute în speranța că vom vedea rezultate bune și că vom avea copii mai buni.
   Funcționează? Da, pedeapsa ajută în situația dată, dar doar în situația dată. Amenințările chiar funcționează. Studiile arată că efectele pedepselor sunt pe termen foarte scurt. Pe termen lung, îi învață pe copii să mintă și îi face să se comporte mai rău atunci când știu că nu vor fi pedepsiți (când sunt departe de părinți sau cred că părinții nu vor afla ce fac).

LOVIREA COPIILOR ÎI FACE SĂ DEVINĂ MAI AGRESIVI ȘI CREȘTE NIVELUL DE DEPRESIE ÎN RÂNDUL COPIILOR! (Alfie Kohn)

2. Pedepsele strică relația copiilor cu părinții și îi fac să nu se mai simtă în siguranță alături de ei. Intervine distanța dintre părinți și copii.

3. Pedepsele îi împing pe copii să devină mai egocentrici.

4. Pedepsele nu îi ajută pe copii să aibă principii morale, ci că atunci când ești mai puternic decât altcineva, îl poți obliga să facă ce vrei tu.

Atunci când vedem pedepsele ca pe consecințe, trebuie să ne punem întrebarea ”pentru cine e consecința?”

Ce e time-out-ul? Izolarea copilului atunci când are mai multă nevoie de noi.
E mai bine să pui un copil în time-out decât să-l lovești? Da. Pe de altă parte, e mai bine să lovești un copil decât să-l împuști (:))). Dar asta nu e un argument care să susțină lovirea copiilor sau time-out-ul.

Dar oare de ce e pedeapsa încă atât de populară și norma în societatea noastră dacă nu are deloc efecte pozitive pe termen lung? Pentru că e varianta ușoară și are efecte imediate, iar efectele negative pe termen lung nu sunt vizibile pe moment. Iar ca părinte ai nevoie de mult curaj să acționezi diferit.

Recompensa în viziunea lui Alfie Kohn

Și aplicând recompensele tot asupra comportamentului ne concentrăm. E tot vorba despre control, la fel ca și în cazul pedepselor.

Funcționează recompensele? Da. Temporar și cu costuri pe termen lung.

Două studii au arătat că acei copii care sunt recompensați adesea sunt mai puțin darnici decât ceilalți.

Recompensele sunt și o piedică în fața excelenței în rezultate și subminează dorința de a învăța.

Iar mai rele decât recompensele sunt competițiile.

Pedepsele și recompensele sunt, în esență, același lucru.

—————

Unor părinți li se pare dificil să comunice cu respect cu copiii lor. Iar aici discutăm deja despre standarde duble. Nouă nu ne convine atunci când copilul nostru ne întrerupe. Atunci, de ce ar fi ok sa-i întrerupem pe ei?

Iar atunci când un copil nu face ceea ce îi spunem să facă, poate problema nu e cu el, ci cu ce îi cerem noi.

În plus, copiii mai degrabă rezolvă problemele atunci când se simt în siguranță alături de noi. Ce contează mai mult decât conectarea cu ei? Nu ne dorim ca ei să își dorească să petreacă timp cu noi atunci când au ocazia?

Cu cât ne controlăm copiii mai mult, cu atât avem mai puțină influență asupra lor pe termen lung și îi îndepărtăm. Relația cu ei e ceea ce contează.

De multe ori facem lucruri care îi fac să nu fie mulțumiți. Mai ales atunci când îi refuzăm. Dar, în loc să-i refuzăm, poate ar fi mai ok să observăm dacă nu putem evita nu-ul, găsind alte soluții. În loc să spunem ”Nu, nu poți sări în bălți”, mai bine să-i oferim copilului cizme de cauciuc și să-i permitem.

Iar când e cu adevărat necesar să îi refuzăm, să o facem respectuos și cu explicații pe înșelesul lor.

Ce e mai important pentru noi? Ca bebelușul nostru să doarmă toată noaptea, ca toddlerul nostru să facă pipi în oliță sau ca al nostru copil să aibă maniere în fața musafirilor? Sau să avem o relație frumoasă cu ei?

Nu e suficient să ne iubim copiii. Trebuie să-i iubim pentru cine sunt ei, și nu pentru ceea ce fac. Ei nu trebuie să simtă niciodată că trebuie să ne câștige iubirea.

Atunci când un copil face ceva greșit, el are nevoie de susținere și suport, fără să simtă că părintele își retrage iubirea.

De multe ori le oferim copiilor opțiunea de a alege din variantele ce le oferim noi. Dar… Copiii învață să decidă și își construiesc autonomia atunci când iau singuri deciziile de la zero, când oferă alternative și idei.

Cheia relaționării în general: ”Vorbește mai puțin, întreabă mai multe”.

Lauda nu este o încurajare, ci o judecată. În loc să lăudăm, putem pune întrebări. În loc de ”E grozav desenul tău”, putem descrie ce vedem ”Observ că animalul din desen are degete. Săptămâna trecută nu desenai și degete. Cum de ai ajuns să le desenezi acum?”

Lauda crează dependență de apreciere și aprobare. Asta vrem de la copiii noștri?

Despre competitie

Oare are sens să te împlici într-o activitate în care o singură persoană câștigă, iar restul pierd în detrimentul ei?

Atunci când faci ceva, o poți face în 3 feluri

• singur
• în cooperare cu ceilalți
• în competiție

Competiția este distructivă. Nu contează cum o folosim, chiar și cu moderație.

O structură competitivă creează indivizi competitivi.

Studiile arată că la examene, studenții care copiază cel mai mult sunt aceia care provin din medii educaționale unde s-a pus foarte mult accent pe competiție prin teste, examinări, note.

Practicile care sugerează competiția, chiar și cele care ni se par nevinovate (când un copil răspunde corect în timpul orei la o întrebare la care altul a răspuns greșit), se văd diferit în funcție de cultura în care trăim și ce promovează ea.

Dacă în timpul unui examen copiii cooperează, se cheamă că încalcă regulie și copiază. Deși studiile arată clar că prin cooperare copii învață cel mai eficient.

Se spune despre competiție că este parte din noi. Dar, indiferent dacă alte specii sunt competitive, nu înseamnă că și oamenii sunt la fel. Oamenii trăiesc în societăți diferite, se pot ajuta de partea rațională a creierului. Dar chiar și așa, majoritatea animalelor preferă cooperarea în detrimentul competiției. Mișcările de migrație pe care le fac se referă la cooperare (cooperăm să ajungem în locul X unde putem supraviețui toți) și nu competiție (ne luptăm toți pentru resursele puține pe care le avem aici).

Dacă ar fi naturală competiția, e interesant de văzut cum acele societăți care nu sunt industrializate, nu promovează astfel de practici (inuiții, de exemplu).

”Suntem competitivi pentru că așa am fost crescuți, nu pentru că așa ne-am născut.” (Alfie Kohn)

Normele culturale sunt foarte bine înrădăcinate în noi. Iar în sensul acesta, competitivitatea a devenit o abilitate pe care o avem. Drept urmare, asta înseamnă că avem, nu doar șansa, ci obligația să ne întrebăm ”Oare o fi bine așa?”

Referitor la competiție, ar trebui să ne punem 3 întrebări foarte importante:

1. cum se simt ceilalți atunci când suntem în competiție?

2. cum ne afectează relațiile cu ceilalți competiția?

3. care sunt efectele competiției asupra eficienței și productivității?

Oamenii care sunt în competiție permanent, sunt cei care nu au încredere în ei înșiși. Din păcate, asta nu îi ajută. Pentru că atunci când vorbim despre competiție, competiția nu e soluția, ci exact problema.

Competiția ne oferă doar satisfacție condiționată.

Atunci când copiii sunt împinși de la spate să concureze:

• ajung să nu mai comunice deschis cu ceilalți (de ce ți-aș spune ceva ce poți apoi folosi împotriva mea?)
• nu mai au încredere în ceilalți
• nu mai pot să privească lumea din perspectivele altora
• își pierd generozitatea
• încep să se bucure de faptul că ceilalți eșuează și nu se simt în regulă atunci când alții au succes, chiar dacă ei nu concurează în momentul respectiv

Competiția otrăvește tot ceea ce atinge (Alfie Kohn)

Absența competiției favorizează apariția excelenței. Atunci când separăm ideea de performanță de cea de învingător/învins, lucrurile funcționează.

 

Cu cât îi recompensezi pe oameni să facă ceva, cu atât mai ușor își pierd motivația. Iar victoria în cadrul unei competiții e cea mai puternică recompensă pe care o poate primi un individ. Un mediu competitiv e cea mai ușoară metodă de a devaloriza orice tip de activitate, căci individul va trece prin experiența activității pentru a ajunge la mult doritul premiu. Premiul devine, astfel, punctul central al activității.

Competiția este un motivator extrinsec extrem de toxic. (Alfie Kohn)

Competitivitatea ține de perioada istorică și cultura în care trăim. Nu este ceva universal.

Trebuie să ne învățăm copiii despre competiție și nu să-i imersăm în ea.

Alternativa la a fi numărul 1 nu este să fii numărul doi. Ci să renunți total la această clasificare.

MULȚUMESC 😀 Over and out!